În anii 2000 avea mare succes cu trupa De La Vegas, cântând alături de frumoasa și senzuala Silvia. A dispărut din lumina reflectoarelor fiindcă a plecat în Statele Unite ale Americii, însă Daniel Robu, după ce a revenit pe plaiurile natale, și-a făcut o trupă și participă la numeroase evenimente.
Viața sa privată a fost bine ”ascunsă” de ochii curioșilor, dar în luna noiembrie a anului 2017, spre exemplu, Daniel Robu a produs o mare surpriză în mediul online, postând un mesa emoționant. Artistul are un băiețel, Patrick Davian, iar bucuria de a fi tătic l-a determinat să transmită și internauților fericirea sa.
”Prieteni, întotdeauna mi-a plăcut, pe cât posibil, să-mi ţin viaţa privată cât mai departe de ochii presei, dar astăzi am ales să vă împărtăşesc ceva foarte frumos şi unic in viaţa mea”, a scris Daniel Robu pe pagina sa de socializare, împărtășind cu fanii o asemenea bucurie inegalabilă.
Experiența trăită pe tărâm American a fost cu totul deosebită pentru Daniel Robu, artistul mărturisind că acolo s-a simțit ca într-o a doua casă. Asta în pofida faptului că un loc ”ideal” nu există. Totuși, spune Daniel Robu, adevărata casă este România.
”Am fost cam 2, 3 ani plecat pe Coasta de Vest. Pot spune că am avut o experiență foarte interesantă. Sunt multe de povestit. E bine ca în viață să-ți dai niște răspunsuri. America am considerat-o a doua casă. Și așa a rămas, așa o consider și acum. Mi-era foarte bine, îmi place foarte mult acolo. Doar că nu există loc ideal. Poți întâlni anumite lucruri care ți se potrivesc, dar aici e acasă. Acolo, am văzut, am simțit cum se manifestă sentimentul de dezrădăcinare. Auzisem pe la alții, am zis că-s povești. Dar chiar există așa ceva”, a relatat Daniel Robu pentru libertatea.ro după ce s-a întors în România.
”Viața mea s-a schimbat total. Nu e simplu, dar e atât de onorant să fii tată! Sunt nopți în care nu dormi, cine e părinte știe. Dar dimineața, când îl vezi cum te strigă, te topește. Totul e foarte nou pentru mine”, a mai declarat Daniel Robu, conform sursei citate mai sus.